bucurestiul....

Despre Bucuresti vorbesc...Cum am capatat aceasta dilema? Aseara am vrut sa merg la film cu o prietena...dupa 20 de minute de incercari disperate de a intra in parcarea unui mall, Plaza in speta, am decis ca voi parca in subterana, cu toata fobia mea cu tot...Dar surpriza!!! Un tanar, parca facut pe calculator, latrau la BGS, imi spune cam asa: " Pasa (!!!!!!!!!!!!), te-as lasa cu cea mai mare placere, dar nu mai e locuri (!!!!!!!!!!) nici jos...". Nu stiam cu ce sa incep. Cu faptul ca tanarul, functionand dupa principiul muschii mei minte nu are (sic, si sic-ul asta e in ciuda mea si a prostiei mele ca am fost oarba atata timp), mi s-a adresat cu "pasa" incercand sa ma agate, sau cu faptul ca nu am loc de parcare intr-o seara de miercuri la Plaza...Apoi, imi dau seama ca e miercuri si e Orange Film si in consecinta tot Bucurestiul e la film...Renunt. Plec. Si decidem sa luam masa intr-o locatie de fitza ca sa evitam astfel de situatii. Si ne indreptam spre Garden. Si ghici ce??? Nu erau mese!!!!!!!!!!!!!!!!!!! Ne-am asezat intr-un alt restaurant, respectiv la libanez...Am mancat, ne-am linistit. Frumos. Ma despart de ea si plec sa ma vad cu alti prieteni sa spalam masinile. La spalatorie, bineinteles, plin!!! Mergem sa bem un suc pe Lipscani, bineinteles, plin!!! Pana la urma, ne-am simtit minunat si mi-am dat seama ca lasand la o parte tot ce urasc la Bucuresti, nu as putea trai in alta parte...Ca sa fiu convinsa de asta, astazi am plimbat niste pusti prin Bucuresti. Pe frate-miu si pe prietenul lui. Am vazut in ochii si atitudinea lor toate motivele pentru care am ales sa vin aici acum 13 ani...In spatele tuturor istericalelor legate de orasul asta, cred ca de fapt aici e locul meu. Si al prietenilor mei. Astazi cred asta si daca maine ma razgandesc, anunt...








P.S. Pozele sunt facute la un magazin din Baneasa unde ma duc special sa ma uit la catei...sunt extraordinari. Si pisica, domnisoara care te stii ca nu ai vrut sa-mi iei pisica, tot 800 Ron este...:)))))))))))))))))

mama

Stau cu o foaie alba in fata de o ora in fata si nu stiu ce sa scriu...Ca o iubesc, ca mi-e dor de ea...Ca inca nu-mi vine sa cred ca nu am pe cine suna acum sa urlu "La multi ani, mamaaaaaaaaa", ca nu ma mai doare dintisorul, ca traiesc alta viata ( iar pentru asta multumesc unui om, fix in noaptea asta)...Nu stiu...Stiu doar ca ma doare sufletul mai mult decat pot suporta...Iar neputinta este fara margini...As fi preferat sa am un munte de mutat din loc, un razboi de dus, o lume de rasturnat...Si as fi reusit! Sunt sigura...Te iubesc, mama!!! Oriunde ai fi...

alta tara...

Aseara cand ne-am intors in Bucuresti, am citit blog-ul Andreei care povestea despre faptul ca a descoperit o alta lume in perindarile ei prin partea cealalta de tara...Ei bine, eu am senzatia ca am fost in alta tara! Am inceput "excursia" cu doua zile petrecute la munte, la tara la bunicii nostrii, unde fructele si legumele au inca gust de fructe si legume, laptele nu e apa alba, oul face placinta galbena si aerul te face sa respiri altfel. Apoi, am plecat spre Sibiu. Deja vorbim alta limba. Si la propriu si la figurat. Am gasit un oras absolut superb, armonios, curat, linistit, cu oameni calzi, zambitori, calmi (!!!!!)...Am descoperit un restaurant german, langa Catedrala, care ne-a cucerit pe loc. O curte interioara, cu 4 mese acoperite de o bolta de vita de vie, cu lumanari puse de-alungul scarilor si o atmosfera de film. Am vazut lumea imbracata frumos ( a nu se citi blugi cu etichete pe spate cat buzunarul sau placute metalice cu D&G!!!) care se plimba agale in centrul vechi, inca admirand orasul lor, oprindu-se la cate o cafenea ( care nu are bolidul tras in usa!!!) si bucurandu-se unii de altii. Frumos, frumosul de care ar trebui sa ne fie dor tuturor. Transfagarasanul este la fel de breathtaking ca intotdeauna, drumul o placere... Din pacate, ne-am intors la Bucuresti...Si aici povestea se termina...Ne-am intors la real life. Este asa pentru ca permitem noi sa fie asa...

mi-e dor

mi-e un dor cumplit azi... mi-e dor de Andreea, cu toate ca in ultimele zile am fost ca lipite...nu ma satur sa vorbesc cu ea, chiar daca abia am inchis telefonul...am permanent ceva sa-i zic...vad ceva permanent in ochii ei..cand e suparata pe mine, imi caut cuvinte sa-i cer iertare ca unui barbat, nu ca unei prietene...dar e ea mai desteapta ca mine. era si mai putin pasionala, dar i-a trecut :)) mi-e dor de Luana, care e departe rau dar o simt ca si cum e la doua blocuri de mine...ea e reflectia mea in oglinda, e gandul meu identic, e starea mea geamana... mi-e dor de locuri in care am fost. mi-e dor de un oras pe care o sa-l vad la sfarsitul saptamanii si de un om pe care nu l-am mai vazut din 2001, care nu stie ca ma duc la el, stie doar ca se vede cu o prietena a mea...cum ca i-as fi trimis un cadou de Craciun... mi-e dor de noptile petrecute la birou si concerte pierdute pentru lucruri in care credeam... mi-e dor sa mai cred ca ceva bun se poate intampla si in mizeria asta de tara...si, pentru cunoscatori, chiar am votat cu liberalii...eu, tocmai eu... mi-e dor de mama... mi-e dor de normalitate, atat cat am apucat sa o simt... mi-e dor sa gatesc pentru prieteni, sa am casa plina de oameni... mi-e dor sa simt Craciunul, acasa la mama, nu in vre-un club... mi-e dor sa am fluturasi, sa transpir doar gandidu-ma la ......... mi-e dor de frumos...de fapt de asta mi-e dor...de frumos...

De ce Blog....

wow...nu-mi vine sa cred...am blog...Andreea, caci ea va fi un personaj omniprezent m-a fortat, amenintat si chiar santajat sa-l fac...bineinteles ca a zis doar o data....suficient...o sa postez doar ce am scris pe facebook pana acum...dar revin....
si chiar doar pentru ea, eu sunt fericita...