Stau cu o foaie alba in fata de o ora in fata si nu stiu ce sa scriu...Ca o iubesc, ca mi-e dor de ea...Ca inca nu-mi vine sa cred ca nu am pe cine suna acum sa urlu "La multi ani, mamaaaaaaaaa", ca nu ma mai doare dintisorul, ca traiesc alta viata ( iar pentru asta multumesc unui om, fix in noaptea asta)...Nu stiu...Stiu doar ca ma doare sufletul mai mult decat pot suporta...Iar neputinta este fara margini...As fi preferat sa am un munte de mutat din loc, un razboi de dus, o lume de rasturnat...Si as fi reusit! Sunt sigura...Te iubesc, mama!!! Oriunde ai fi...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Uneori avem nevoie si de mama....cat de maturi am fi,mama ramane mama,numai ca uneori nu stii ce iti rezerva viata si viitorul,asta este....
RăspundețiȘtergere